Oţelul obţine doar un punct pe terenul Gloriei Bistriţa, deşi a întîlnit o echipă care etapa trecută a fost învinsă pe terenul celor de la Urziceni.
Chiar şi aşa, rezultatul îi face liderul pe elevii lui Dorinel Munteanu, care au profitat de eşecul Vasluiului, învinsă (0-1) la Cluj, dar şi de eşecul Timişoarei de pe teren propriu cu Tîrgu Mureş.
Oţelul nu a convins în partida de la Bistriţa, iar spre finalul partidei gălăţenii au dat senzaţia că se mulţumesc cu un singur punct. În 2011, Oţelul a cîştigat doar un singur meci disputat pe teren străin, 3-0 la Urziceni. Restul meciurilor au adus înfrîngeri, şi toate cu acelaşi scor, 1-0.
În urma acestui rezultat, bistriţenii nu scapă de emoţiile retrogradării, fiind pe locul 13, cu 32 de puncte, distanţa faţă de primul loc care duce în liga a doua fiind de şapte puncte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu