Trupa lui Hizo a condus şapte minute şi a visat frumos. Specialişti în reveniri, timişorenii au făcut 1-1 şi au declanşat fiesta într-un alt oraş al Moldovei.
Oraşul lui "A fost sau n-a fost" era cât pe ce să trăiască la prezent. Meci de a fi sau a nu fi împotriva Timişoarei, cu o miză la care acum cinci când a promovat pentru prima oară Vasluiul nu visa: titlul. "Ce faceţi? Jucaţi până la urmă?" , se aud întrebări ironice între jucători cu o oră şi un pic înainte ca Arbitrul-Adjectiv -brichetă- să fluiere pâmă la urmă. Ameninţările lui Iancu s-au dovedit simple vorbe. Timişoara se reamarcă în ultimul timp mai mult prin comunicate, declaraţii, dezminţiri.
Hizo s-a ocupat, în ultimul timp, cât a putut cu fotbalul. Cu mijloacele reduse, specifice azi întregului campionat. Şi azi, Poli cedează iniţiativa Vasluiului. Partida începe tare, dar se stinge repede ca un foc de paie. De fapt este înăbuşită, pe alocuri stinsă de tactica gândită de Uhrin. Câteva situaţii, ocazii e mult spus la poarta lui Taborda, în rarele momente când baloanele au trecut de hăţişul violet.
Devine clar cu fiecare fază care trece că meciul nu va fi decis decât printr-o sclipire marca Wesley, Adailton sau Sânmărtean ori de vreun contraatac pe axa Zicu. Conştient că numai victoria îl ajută, Hizo e obligat să mute şi să forţeze. Vârful de careu Yero Bello în locul teoretic defensivului Pavlovic şi fâşneţul Milisavljevic în locul neinspiratului Campano. Timişoara continuă să încerce să taie ritmul, să fragmenteze jocul, să tragă de timp. "Egalul e al nostru", pare să ne spună juniorul Uhrin.
Burcă şi Ghionea par că pot să ducă presiunea sterilă a galbenilor şi acceptă deliberat presiunea şi se lasă înghesuiţi. După o astfel de fază însă, mingea deviază din Alexa în poartă, declanşând vacarmul.
"Noi vrem punct". De Dorin Goga
Timişoara e specialista revenirilor şi ca de obicei pare că aşteaptă să fie condusă pentru a ataca. Noi vrem punct îşi ştie poezia Goga, şuierând pe lângă apărătorii imobili ai moldovenilor. 1-1 şi meciul reintră în matcă. Gazdele atacă zvăpăiat şi oaspeţii se apără imperturbabil. La câteva sute de kilometri , într-un alt oraş moldav niciodată verbul a egala nu s-a conjugat mai frumos: "Vasluienii eGALAŢI".
Se termină nedecis şi suspansul se prelungeşte spre ultima etapă. Am fost în tribune şi la prima dintre cele trei finale- Oţelul-Vaslui - ale tridentului de titlu. A fost tot egal, atunci fără goluri. Aceeaşi senzaţie de fotbal sălciu şi chinuit şi convingerea că nicio selecţionată. Oţelul, Poli, Vaslui nu ar putea la ora actuală să ne reprezinte decent în Liga Campionilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu