Gaz Metan a cedat astăzi în primul meci din noul sezon al Ligii 1 în faţa unei echipe în continuă schimbare: FC Braşov, scor 1-2
Cu nu mai puţin de 12 jucători noi din Portugalia şi America de Sud, aduşi la cererea tehnicianului Toni Conceicao, care a demisionat în urmă cu o săptămînă tocmai pentru că patronul i-a refuzat transferurile a altor doi jucători din primul eşalon portughez, braşovenii au dat lovitura la Tg. Mureş.
Aflaţi în exil, avînd terenul suspendat, "stegarii" au debutat excelent, Chipciu deschizînd scorul în minutul 31 cu un şut senzaţional de la peste 25 de metri. Pîrvulescu a egalat înainte de finalul primei reprize, medieşenii dedicînd golul copilului nou-născut al lui Eric de Oliveira. După ocazii uriaşe la ambele porţi, meciul părea să se îndrepte spre un egal, dar Distefano a încurcat calculele, aducînd Braşovul în avantaj în ultimul minut al jocului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu