OŢELUL-STEAUA 1-0

Oţelul a jucat precis, economic, fără consum inutil de energie. Steaua a arătat la fel ca în pregătiri. Fără nerv, fără orizont. Vulnerabilă în apărare, ineficientă în atac

Giurgiu iese din joc în primele 5 minute ale meciului, îl urmează  Tănase după alte 5. Viglianti şi Băjenaru le iau locul celor accidentaţi. Supercupa face victime şi produce fotbal de la început, fără alibiuri, fără tatonări inutile. Galamaz se trezeşte cu mingea la picior la 2 metri de Grahovac, dar Paraschiv îi exploatează uluiala. Sălăgeanu bate excelent o lovitură liberă de la 22 de metri de poarta lui Tătăruşanu, mingea descrie o curbă perfectă şi intră în plasă. Bucurie fulgerătoare a lui Dorinel, tăiată de semnalizarea tuşierului. Fusese ofsaid la Paraschiv.
La Sergiu Buş (14) nu a mai fost nimic. În afara unei acţiuni superbe, cu Bicfalvi lăsat pe drum să mediteze asupra nemuririi postului de închizător, cu Martinovici redus la starea de spectator. Cîteva fente scurte stînga-dreapta, apoi şutul sec în colţul lung şi plonjonul, lung şi el, al lui Tătăruşanu. Inutil. E gol şi e 1-0 pentru Oţelul după un început de partidă în care Steaua dăduse totuşi senzaţia că stăpîneşte centrul terenului. Gălăţenii puneau preţ mai mic pe posesie, dar se simţea că au dobîndit ştiinţa de a exploata momente favorabile. Cinism? Poate şi asta. Realism cu maximum de randament? Sigur. Aşa a fost posibil ca Ibeh să ajungă faţă în faţă cu Tătăruşanu, după o preluare vicleană, care l-a trimis să mai înveţe meserie pe Gardoş. Tot pe fondul muncii fără orizont a Stelei s-au derulat şi acţiunile viguroase ale lui Bănel, încheiate cu tradiţionalele centrări prin spatele porţii. Şi cîteva incursiuni fără efect ale lui Tatu, în inferioritate la toate contactele fizice cu Sergiul Costin şi Perendija.
Repriza secundă respectă scenariul primei părţi. Oficialii stelişti arborează o mîhnire vecină cu nedumerirea. Eleganţi şi trişti. Aici se întlnesc cu supărarea suporterilor. Asta e noua Steaua? Steaua lui Ronny Levy? Dar ceilalţi? Oţelul, echipa campioană? Ei sînt aceaşi. Aceiaşi în teren, aceiaşi ca nume şi ca exprimare, nesofisticaţi, precişi, fără fiţe. De data asta, cu un fan de lux în tribune. Lucian Bute a venit să-şi susţină gălăţenii. Un campion mondial care vrea să unifice dragostea pentru fotbal cu dragostea pentru box. Sportul nu ar trebui să aibe graniţe.
Divagăm, da. Meciul curge previzibil, cu Steaua atacînd discret şi Oţelul apărîndu-şi hotărît avantajul fragil. Levy nu are soluţii pe bancă şi nu are soluţii în general, Dorinel îşi ţine trupa în priză cu felul lui acela de a transmite în cîmp voinţa fostului jucător, care a muncit fiecare minut al carierei. E presiune stelistă în faţa careului gălăţean, Brandan pasează lateral, Latovlevici urcă, urcă, Tatu continuă să înoate pe sub fundaşii centrali adverşi. Iar atunci cînd scapă totuşi din chingile marcajului, Sergiu Costin scoate din mînecă alunecări de maestru. A început fotbalul. Noul sezon. Deocamdată nu s-a schimbat nimic. Ora exactă se dă de undeva de lîngă Dunăre.