Steaua s-a impus cu 2-1 în faţa Universităţii Cluj şi a urcat pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, imediat sub marea rivală, Dinamo.
Meciul a început furtunos, cu elevii lui Ionuţ Badea avînd iniţiativa, însă Tony a ratat din toate poziţiile. Mai întîi a şutat puternic din marginea careului, dar Tătăruşanu a respins în faţă (min 4), un minut mai tîrziu a trimis milimetric pe lîngă poartă cu o lovitură de cap, apoi a şutat în transversală de la 25 de metri (min 6).
Golul a venit însă la cealaltă poartă. Tănase a pătruns excelnet pe partea stîngă, a întors în careu pentru Costea, care a avut nevoie de două încercări ca să marcheze în poarta lui Popa (min 15). Steaua a preluat apoi iniţiativa, diferenţa fiind făcută la mijlocul terenului, unde fotbaliştii clujeni nu au contat deloc.
Preferat în locul lui Ad. Cristea, Tony a fost singurul care le-a mai dat speranţe "studenţilor": a coborît des în apărare, a driblat la nesfîrşit la mijlocul terenului şi s-a aflat la finalizare în mai toate fazele clujenilor. Nigerianul nu a putut însă de unul singur să readucă echipa sa în joc.
Repriza a doua a fost la fel de încinsă, dar numai pe final, pentru că în primele 30 de minute ale mitanului secund cele două echipe şi-au pasat mingea dintr-o jumătate în alta. Intrat după pauză, Rusescu a făcut 2-0 în minutul 74, cu o torpilă de la 25 de metri, dar Pele a redus imediat din avantaj (min 76), cu o lovitură de cap din 6 metri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu