vineri, 9 septembrie 2011

OŢELUL - CFR CLUJ 0-4

Profeţia lui Adrian Porumboiu s-a îndeplinit: CFR Cluj s-a impus fără probleme în deplasarea de la Galaţi, 4-0, şi a făcut un golaveraj incredibil numai în ultimele două partide,10-1.

Spionaţi din tribună de Toni Conceicao, fostul lor tehnician, clujenii au început perfect şi au deschis scorul încă din secunda 45 a meciului. Weldon a profitat de reacţia slabă a lui Sergiu Costin, i-a trimis în faţa porţii lui Ronny, iar acesta a îndeplinit o simplă formalitate.

Dar clujenii nu au reuşit să fructifice momentul bun, iar campionii de la Galaţi au echilibrat partida, ba chiar au avut şansele mai mari ale primei reprize. Totul s-a schimbat însă pe final: Siviu Ilie a fost eliminat în minutul 34 după o intrare dură la marcatorul golului, iar CFR-ul a preluat controlul meciului.

La 10 minute în repriza a doua, Bastos a dublat avantajul oaspeţilor fructificînd o pasă de geniu a lui Mureşan.  Gălăţenii n-au reuşit să-şi revină din pumni şi CFR-ul a mai înscris de două ori, prin Weldon şi Hora.

Ca un fapt inedit, Jorge Costa a trimis în teren trei jucători care au evoluat la cele 3 mari rivale din campionatul Portugaliei: Weldon de la Benfica, Beto de la Porto şi Celestino de la Sporting.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Miniprix.ro Autonom.ro

Bloguri, Bloggeri si Cititori
Blog