luni, 17 octombrie 2011

VASLUI - STEAUA 0-0

Vasluiul şi Steaua şi-au economisit forţele şi ideile pentru meciurile din Europa
Treptele spre stadion sînt atît de ştirbe, tocite de paşi pînă la osul lor de pietriş, încît e mai sigur să le urci, decît să le cobori. Acolo, jos,  se vede nocturna cu 2.000 de lucşi, adică fotbalul, adică "orice e posibil". Şi atunci nu te mai întrebi ce i-a făcut pe aproape 7.000 de oameni, a zecea parte din populaţia Vasluiului, să-şi ia inima-n dinţi şi să coboare scările, la oră de Ligă, la un grad Celsius care se simte cu minus.
Penalty cu ghinion
Cu abia 50 de fani în tribunele moldovenilor, Steaua a început mai insistent, într-o formulă nouă, ofensivă, un 4-2-3-1 inventat de Ilie  Stan din nimic şi infirmerie. Latovlevici a executat primul corner (min.6), Florin Costea, la preluare, a căzut în careu, fără urmări. Apoi tot Latovlevici, în grabă, a şutat în mîna lui Milanov şi Balaj a arătat punctul de penalty. Costea a obţinut ce-a vrut. S-a dus să execute, Cerniauskas l-a "citit" şi a respins (min.7). Orice e posibil.
Din poartă-n poartă
Curajul Stelei s-a diluat, cu toate sprinturile piezişe ale lui Tatu. Mai legată, mai combinativă, Vasluiul a împins, încet, jocul spre poarta  lui Stanca. Temwanjera a scos un corner, Adailton l-a executat, portarul Stelei a boxat (min. 10). Apoi Tatu, din 5 metri, l-a obligat pe Cerniauskas să respingă în corner. S-a jucat de la o poartă la alta, a lipsit însă agresivitatea, răutatea ingenioasă, care inventează goluri şi vinde bilete. La Steaua, a strălucit egoismul lui Costea, care nu s-a refăcut complet şi nici n-a intrat în comunicare de vreun fel cu restul echipei. Vasluiul şi-a economisit parcă forţele şi talentele sud-americane pentru altceva. Wesley a trecut pe sub minge, Adailton a irosit cornerele, iar Sînmărtean - loviturile libere.
Costea, factotum
Nici o ocazie clară de gol, dar orice era încă posibil. Spectatorii săreau la unison ca să se încălzească, Bourceanu a şutat din greşeală spre propriul portar (min.40). Steaua a încheiat prima repriză apărîndu-se şi a început-o pe a doua cu o alunecare a lui Florin Costea, care l-a blocat pe Adailton în faţa porţii (min.52). Ideile salvatoare au întîrziat, iar moldovenii au continuat să combine şi să preseze în careul lui Stanca. Tot Costea a încercat să-i trimită în careu lui Nikolici (min.61), intrat în locul lui Bălan, dar Milanov a deviat, de
data asta, fără să folosească braţul sau antebraţul.
Antrenori în noapte
Pe tuşă, istoria meciului s-a scris pe două chipuri: nervozitatea lui Hizo, prost mascată de bonetă de schi, şi stupefacţia lui Ilie Stan, încheiat pînă la ultimul nasture. Steaua e asediată şi se eliberează din şahul galben-verzilor doar cu mingi lungi, fără ţintă. Sînmărtean, faultat de Bourceanu, mai smulge o lovitură liberă, din 25 de metri (min.72). Şi aproape a zecea parte din populaţia oraşului se zgribuleşte cînd Adailton şutează puternic, pe lîngă poartă.
După un episod de biliard în careul Vasluiului, Tatu a ratat spectaculos, trimiţînd peste poartă din 2 metri (min.77). Nu-i deloc uşor să ratezi astfel, e şi asta o reuşită. 0-0 pe tabelă, pe teren se simte cu minus de fotbal. Cu plus de nervozitate, de crispare. Sînmărtean ratează spectaculos pe final de meci, cu Stanca erou, de data asta. Dar orice este posibil. Meciul ăsta sau următorul. Urcată de 7.000 de oameni, spinarea scărilor s-a mai tocit un pic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Miniprix.ro Autonom.ro

Bloguri, Bloggeri si Cititori
Blog