vineri, 2 decembrie 2011

EUROPA LEAGUE SCHALKE - STEAUA 2-1

Mai respirăm, dar greu

Cu mască, Huntelar părea şi mai fioros decît o spuneau statisticile. Dar roş-albaştrii n-au vreme de nuanţe. Încep bine, Rusescu îl deschide ideal pe Tănase, însă  Dodel (4) face o preluare de coşmar şi îi dă mingea lui Unnerstall. Se "remarcă" şi Mihai Costea, cu un şut care trimite mingea în tribune. Acolo unde, exilat, Ilie Stan urlă şi stîrneşte uluiala vecinilor germani. Nemţii nu iau în seamă avertismentul şi se aruncă peste stelişti.
Raul e peste tot, leagă jocul, Baumjohann şi Jurado deşiră defensiva românilor pe margini. Iliev şi Geraldo rezistă cu greu, trebuind să acopere şi ieşirile neinspirate ale lui Tătăruşanu. Minutul 12, veşti bune de la Larnaca: e 1-0 pentru AEK. Veşti rele la noi. Schalke atacă în valuri, bate corner după corner. La al 12-lea, Baumjohann execută scurt la Jurado, care centrează perfect pentru Papadopoulos. Grecul (25) zboară singur pe ditamai crevasa din apărarea Stelei şi nu iartă: 1-0 pentru Schalke.
Raul, dar al nostru
E parcă tot mai rău. Huntelar (31) trimite o "ştachie", dar Tătăruşanu respinge. Şi totuşi, Steaua nu renunţă. Avem şi noi un jucător care poate să le facă pe toate, Brandan. Argentinianul urcă tot mai mult şi mai periculos. Fază de generic: combinaţie Tănase-Brandan, ultimul se uită spre Mihai Costea, aruncă din priviri doi nemţi spre stînga, dar îi pasează subtil, lui Rusescu. Şi Raul (33), dar al nostru, loveşte scurt, 1-1. Oxigen pentru Steaua şi pentru Ilie Stan.
Mat de la Raul, dar al lor
La reluare, Steaua începe curajos. Iar veşti bune de la Larnaca, e 2-0 pentru AEK şi roş-albaştrii simt un aer de primăvară. Parcă a auzit şi Latovlevici, care respinge aiurea la Huntelaar, apoi face marcaj la nimeni. Destul cît să-l scoată din ofsaid pe Raul al lor (56), care marchează în stilul cunoscut, din careul mic. Nu mai sînt aşa de bune veştile de la Larnaca. Ciprioţii egalează Steaua la puncte. Ritmul infernal impus de nemţi pe "Auf Schalke" face victime.
Iese Rusescu, intră Nikolici. Sîntem egali cu ei, dar numai la mascaţi. Prepeliţă îi ia locul lui Latovlevici, semn că Ilie Stan, chiar şi la adăpostul eşecului lui Maccabi, nu vrea să plece învins de la Gelsenkirchen. Dar acolo, în faţă, Steaua nu reuşeşte să fie periculoasă, chiar dacă e mai mult în terenul nemţilor. Lipseşte ultima pasă. A lui Brandan, de generic, e doar amintire. Nemţii, cu doi puşti aruncaţi în luptă, Moritz şi Draxler, sînt mulţumiţi. Sînt deja în primăvara Europa League.
La Larnaca, Maccabi se mai trezeşte şi reduce diferenţa. Pe "Auf Schalke", Marica nu are sentimente. Caută golul cu disperare. El are meciul lui, cu Huntelaar, care îl tot ţine pe tuşă. Tot Raul (88) al lor e mai periculos, dar ratează. În prelungiri, Marica se aruncă pentru un penalty, însă Brandan este acolo. Şi Steaua pierde, dar rămîne cu şanse de calificare. O aşteaptă însă un meci teribil la Bucureşti, unde AEK Larnaca, pînă acum Cenuşăreasa grupei, a intrat în cărţi şi va veni să-şi joace potul pentru locul doi. Iar Maccabi o primeşte acasă pe Schalke, dar relaxată, fără griji. S-a încurcat rău grupa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Miniprix.ro Autonom.ro

Bloguri, Bloggeri si Cititori
Blog