STEAUA - TWENTE 0-1

Mai organizaţi şi mai puternici, olandezii au controlat jocul şi l-au cîştigat graţie unei execuţii de vis a lui Ola John. Puştiul de 19 ani, convocat în premieră la “naţionala” batavă, l-a învins cu o “scăriţă” pe Tătăruşanu şi l-a băgat în gura patronului Becali, care l-a învinovăţit imediat după meci. Returul e joi, la Enschede

Twente a jucat solid, simplu şi eficient. Steaua a vrut, s-a zbătut, dar a arătat ca o echipă care s-a antrenat prin baloane pentru tenis şi care a făcut naveta între tot felul de puncte turistice ale Bucureştiului

Lăsaţi plăcuţele la locul lor pentru coregrafie!, tună vocea crainicului. Dar coregrafia este asigurată de natură. Alb şi verde. Mai mult verde. Mai devreme se auzise vocea Tarjei Turunen cîntînd "Phantom of the opera" cu vocea ei de crăiasă a zăpezilor. Ies aburi de nerăbdare din plămînii celor care se luptă de două săptămîni cu zăpada. Oamenii vor fotbal, îşi doresc să continue povestea întreruptă în toamnă. Stadionul respiră precipitat, din 50.000 de piepturi cu voce şi cu inimă. Şi încep să scandeze. Steaua! Victorie! Steaua! Victorie! Ţi se face părul măciucă, bineînţeles, dacă ai păr, şi înţelegi că magia fotbalului s-a pus în mişcare. De undeva din peluză se naşte chipul lui Neşu compus de sufletele celor care nu au încetat să-l iubească.

Ei au meciuri, noi voinţă
La treabă! Ei sînt albi, mingea e roşie, deci suficiente motive pentru băieţii lui Ilie Stan să mănînce jar. Steaua începe curajos şi o lovitură liberă executată de Brandan îl testează pe Mihailov încă din minutul 3. Olandezii combină tacticos în jumătatea proprie şi dacă te uiţi atent din înaltul tribunei vezi că McClaren joacă un 4-3-2-1, cu De Jong lăsat undeva între Chiricheş şi Geraldo. Încet, încet posesia balansează spre echipa batavă, care arată exact a ceea ce este, o formaţie în plin campionat, cu meciuri în picioare. Apărarea Stelei răspunde cu rezolvări simple, dar mijlocul încă nu toarce ca un mecanism uns, fie şi din simplul motiv că oamenii din centru, Bicfalvi şi Prepeliţă, nu sînt obişnuiţi să lucreze împreună. Cum-necum, atunci cînd ajunge o minge la Rusescu apare şi primul şut periculos (14), pe jos, lîngă stîlpul din dreapta porţii lui Mihailov.

Rusescu, vîrful de lîngă vîrfuri
Tot Rusescu este omul care înţelege că barajul celor de la Twente poate fi spart prin acţiuni frontale. Mijlocaşul ofensiv pătrunde cu mingea la picior după o recuperare a lui Tatu (21) şi îi pasează înapoi brazilianului, care amînă şutul şi îi face cadou un şut leşinat lui Mihailov. Imediat urmează o mare bîlbîială în careul stelist, generată de o respingere greşită a lui Dănănae, dar Janssen bărbiereşte balonul care se scurge în aut de poartă. Ola John continuă să pună probleme, iar roş-albaştrii digeră mesajul. Hai să le punem şi noi probleme!

Cam greu totuşi cu Nikolici care calcă pe minge în situaţie de 1-1. Dar Tatu profită de faptul că îşi poate menţine echilibrul pe un teren alunecos, combină cu Tănase, apoi cu acelaşi neobosit Rusescu (34). Şut tras la indigo, pe lîngă aceeaşi bară a aceleiaşi porţi apărate de Mihailov. E ceva care atrage baloanele într-acolo, fiindcă şi şutul lui Nikolici (41) trece tot pe acolo.

Sîrb contra oltean
Martinovici îi ia locul lui Dănănae din primul minut al reprizei secunde. Este schimbarea logică şi necesară. Olteanul a dezamăgit, de altfel previzibil, şi se aşteaptă mult de la ambiţia sîrbului. Ola John trebuie să simtă că are un adversar de trecut, nu un jalon. Dar nu, Ola John trece, Ola John zburdă, Ola John marchează (53) cu un lob peste un Tătăruşanu nici ieşit în întîmpinare, nici în poartă, aşezat prost taman acolo unde nu trebuie. Ola John speculează greşeala lui Prepeliţă şi indecizia lui Geraldo. De fapt, Ola John materializează superioritatea lui Twente, posesia, jocul simplu, dar mai articulat. E 1-0 pentru olandezi şi mai e mult de jucat.

Steaua simte şocul, Steaua înghite în gol. Publicul a îngheţat şi nu mai reacţionează ca la victoria cu Larnaca. Intră şi Florin Costea, urmat de fratele său mai mic Mihai, dar baza rămîne în incursiunile lui Tatu (70) sau în lovitura de cap a lui Geraldo (79), care curge asimptotic puţin pe lîngă şi reaprinde flacăra speranţei. Este un foc care se stinge repede în gerul pe care îl simţim pînă în măduva oaselor. E frig şi iarna fotbalului nostru pare nesfîrşită!