Apărarea Astrei şi cea a Stelei s-au întrecut în erori, iar meciul s-a încheiat aşa cum îi place tehnicianului stelist: cu multe goluri marcate.
Steaua a început meciul de sîmbătă în formula anunţată de patronul Gigi Becali miercuri. Adică Martinovici fundaş dreapta, Rusescu şi Nikolici în atac. Chiar dacă au avut în avanposturi o pereche nou-nouţă, steliştii au fost mai periculoşi cu fundaşii şi mijlocaşii.
Martinovici nu a redevenit doar titular, ci şi executant de lovituri libere, iar şutul său din minutul 6 a fost scos din vinclu de Silviu Lung.
Atras mai mult de mirajul atacului, sîrbul a uitat de apărare, Junior Morais a plesnit bara, Lupu a dormit în ghete, iar Enache a marcat din apropiere. 1-0 pentru Astra şi coşmarul de zece ani al steliştilor la Ploieşti părea să continue.
Recital Tănase
Steliştii s-au scuturat rapid, impulsionaţi de o bancă de rezerve extrem de agitată formată din trioul MM - Mache - Reghe. Cel mai bun jucător de pe gazon al bucureştenilor, Cristi Tănase, a restabilit rapid egalitatea (19), după ce tot el şutase periculos cu cîteva zeci de secunde înainte. Steliştii au continuat să stea în presiune, iar golul de 2-1 a venit de la Martinovici, cap după o centrare a lui Bourceanu.
Fundaşi stînga horror
Steliştii au continuat să gafeze ca la grădiniţă în apărare, iar Lupu a mai comis-o o dată, în minutul 38, cînd i-a prilejuit aceluiaşi Enache să realizeze dubla. 2-2 la pauză, over la pariuri, şi un Becali care se gîndea cum e aperitivul la nunta de la care a plecat pentru a veni la meci. După pauză, Reghe l-a schimbat pe Lupu cu Filip, însă scenariul a fost acelaşi. Enache l-a făcut franjuri în apărare pe noul intrat, a centrat perfect, Martinovici a pierdut startul, iar Morais a marcat lejer din 11 metri (48).
Tehnicianul stelist a renunţat imediat la un fundaş pentru un atacant, iar mutarea i-a ieşit. Omul-gol din Ghencea, Raul Bucureşti, a restabilit egalitatea la o fază în care fundaşii ploieşteni s-au invitat din priviri să intervină (62). Circul din defensiva Astrei a continuat, cu Găman pe post de clovn-şef, iar Rocha a marcat golul victoriei, după ce Tănase a făcut un un-doi de excepţie cu căpitanul gazdelor. Steaua se impune, dar din nou cu mari emoţii, iar Gigi Becali trebuie să şteargă după fiecare meci urmele de pe cruciuliţele de la lanţul de aur pe care le sărută pentru ca echipa lui să cîştige.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu